InfluenŃi timpurii ai terapiei ocupaŃionale

Șase persoane s-au întâlnit în martie 1917 pentru a înființa Societatea Națională pentru Promovarea Terapiei Ocupaționale. Aceste șase sunt creditate ca fiind fondatorii terapiei ocupaționale.
Însă, impulsul și entuziasmul în jurul utilizării ocupațiilor ca tratament curativ nu au fost generate doar de șase persoane. Calea dintre o întâlnire a 6 bărbați și femei cu aceeași înclinație la o profesie înfloritoare după 100 de ani are mulți indivizi dedicați de-a lungul drumului.
De o stimă deosebită, Susan Elizabeth Tracy, Herbert J. Hall, MD și Adolf Meyer au avut o profundă influență pe parcursul primilor ani de terapie ocupațională. Toate cele trei au avut o interacțiune regulată cu cei șase fondatori și astăzi, contribuțiile lor sunt ușor de urmărit, deoarece toți au scris lucrări semnificative care au ajutat la propulsarea terapiei ocupaționale.
Familiarizarea cu lucrările lor, precum și cu aceste trei persoane, este vitală pentru înțelegerea dezvoltării terapiei ocupaționale.

Susan Elizabeth Tracy

Susan Tracy a fost invitată să facă parte din grupul fondator, însă a predat un curs de ocupație și nu a putut participa. Susan este, prin urmare, enumerate ca un încorporator, mai degrabă decât un fondator.
Tracy sa antrenat ca asistenta medicala si a folosit activitati cu pacienti pentru a accelera procesul de vindecare (si de formare a altor asistente medicale sa faca la fel), inca din 1905.
Mai mulți fondatori și-au concentrat eforturile asupra explorării utilizării terapiei ocupaționale pentru cei cu afecțiuni psihiatrice. Tracy a văzut o aplicație și mai largă. În 1910, ea a publicat cartea Studii în Ocupația Invalidă. Titlurile capitolului cărții sale sugerează, în cuvintele lui Tracy, care ar putea beneficia de folosirea ocupațiilor: copii tipici, poziții restrânse, în carantină, lecții cu o singură mână, băiat spitalizat, în spital, bunica, omul de afaceri, cu puteri în scădere, în timp de așteptare, fără vedere, mintea înnorată.

Herbert J. Hall, M.D..

Herbert Hall a absolvit în 1885 o diplomă medicală de la Harvard. Sala a fost interesată de integrarea mișcării artelor și meșteșugurilor în medicină. Activitatea sa clinică sa concentrat pe prescrierea și administrarea "terapiei de lucru" ca tratament pentru pacienții cu tulburări nervoase. A deschis un atelier de lucru la Massachusetts, unde a angajat meșteșugari să predea țesături de mână, ceramică, metalurgie și prelucrarea lemnului. În 1905 și 1909 Hall a primit granturi de 1000 de dolari de la Harvard pentru a ajuta la studiul tratamentului neurasteniei prin ocupație.
Din motive pe care mi-ar plăcea să le știu, nominalizarea sa pentru includerea în Societatea Națională pentru Promovarea Terapiei Ocupaționale a fost respinsă de William Rush Dunton.
Hall a continuat să servească drept președinte al Asociației Americane de Terapie Ocupațională din anii 1920-1922.
Hall a scris trei cărți care sunt încă disponibile cititorilor: Mintea nemaipomenită, lucrarea mâinilor noastre: un studiu al ocupațiilor pentru invalizi, și Artizanat pentru persoanele cu handicap.

Adolf Meyer

Meyer era un psihiatru proeminent în prima jumătate a anului 20^lea secol. A fost psihiatru și șef la spitalul John Hopkins de peste 30 de ani și a fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie din 1927-1928.
Expunerea și interesul lui Meyer în ocuparea pacientului au început încă din 1892 și au fost discutate într-una din primele lucrări pe care le-a prezentat în SUA.
La John Hopkins, la angajat pe Eleanor Clarke Slagle ca Director al Terapiei Ocupaționale. Slagle, considerată acum mama terapiei ocupaționale, citează pe Meyer ca o influență majoră asupra muncii sale.
Meyer a scris Filosofia Terapiei Ocupaționale și a prezentat-o ​​la cea de-a cincea întâlnire anuală a Societății Naționale pentru Promovarea Terapiei Ocupaționale. Fragmentul de mai jos scoate în evidență înțelegerea lui Meyer despre psihocobiololgie - concept pe care la susținut - în care psihiatrul a luat în considerare factorii biologici, sociali și psihologici ai persoanei atunci când îi prescriu tratamentul. Această înțelegere holistică a pacienților săi a fost strâns legată de interesul său față de terapia ocupațională.
Corpul nostru nu este doar atât de multe kilograme de carne și oase care figurează ca o mașină, cu o minte abstractă sau suflet adăugată la ea. Este un organism viu care pulsează cu ritmul de odihnă și activitate, bate timp (așa cum am putea spune) în tot felul de moduri, ușor de înțeles și în plină floare a naturii sale, când se simte ca unul din acel mare - transformatoare energetice direcționiste care constituie lumea reală a ființelor vii.