Iluzii optice

Ce este o iluzie optică? Iluziile optice, mai cunoscute sub denumirea de iluzii vizuale, implică înșelăciune vizuală. Datorită dispunerii imaginilor, efectului culorilor, impactului sursei de lumină sau altei variabile, se poate vedea o gamă largă de efecte vizuale înșelătoare.

Dacă v-ați străduit vreodată să vedeți imaginea ascunsă într-o stereogramă cu o singură imagine, este posibil să fi descoperit că nu toată lumea are iluzii vizuale în același mod. Pentru unele iluzii, unii oameni nu sunt în stare să vadă efectul.

În timp ce iluziile optice pot fi distractive și interesante, ele dezvăluie, de asemenea, multe despre funcționarea creierului. Aflați mai multe despre unele dintre cele mai cunoscute iluzii optice și descoperiți exact cum și de ce apar aceste iluzii vizuale.

1

Hermann Grid Iluzie

Public Domain Image

În iluzia lui Hermann Grid, punctele albe din centrul fiecărui pătrat par să se schimbe de la alb la gri.

Ce vezi?

Reteaua Hermann a fost descoperita pentru prima data de catre un fiziolog pe nume Ludimar Hermann in 1870. Cand privitorul se uita la grila, punctele albe si centrul fiecarui "coridor" par sa se schimbe intre alb si gri. Atunci când spectatorul și-a concentrat atenția asupra unui anumit punct, este evident că este alb. Dar, de îndată ce atenția este deplasată, punctul trece la o culoare gri.

Cum funcționează iluzia lui Hermann Grid?

De ce oamenii văd gri acolo unde ar trebui să fie alb? De ce vedem ceva atât de diferit de realitate?

Cercetătorii au folosit în mod tradițional ceea ce se numește inhibiție laterală pentru a explica de ce oamenii văd aceste zone gri. Acest fenomen demonstrează un principiu foarte important al percepției: nu vedem întotdeauna ce este cu adevărat acolo. Percepțiile noastre depind de modul în care sistemul nostru vizual răspunde stimulilor de mediu și modul în care creierul nostru interpretează apoi această informație.

Cu toate acestea, există dovezi care sugerează că această explicație este probabil inexactă. Faptul că iluzia nu depinde de dimensiune poate fi văzută cu inversarea contrastului și poate fi negată prin distorsionarea ușoară a liniilor au fost citate ca motive pentru care teoria clasică este greșită. O posibilă explicație care a fost propusă este cunoscută sub numele de teoria celulelor simple S1. 

2

Iluzia Spinning Dancer

Nobuyuki Kayahara

Iluzia dansatorului de spinning arată o siluetă ambiguă care pare să schimbe brusc direcția. Aflați mai multe despre modul în care funcționează această iluzie.

Ce vezi?

În această imagine, vedeți silueta unei femei care se rotește. În ce direcție se întoarce? S-ar putea să fiți surprins să aflați că este posibil ca ea să se rotească în sensul acelor de ceasornic și în sens antiorar. Cum? În timp ce poate fi foarte dificil, probabil că o puteți lua pentru a schimba direcțiile în mod spontan. Încearcă să privești figura și apoi să clipești; ea poate să pară să schimbe direcțiile imediat după ce clipi. O altă strategie este să se concentreze pe o anumită parte a cifrei.

Cum funcționează iluzia dansatorului de spinning??

După ce a fost inițial creat de Nobuyuki Kayahara, iluzia a fost greșit menționată ca un test de personalitate științifică a creierului / stângii dominante ale creierului de către numeroase site-uri web și bloguri. În realitate, iluzia dansatorului de filare este legată de percepția bistabilă în care o figură ambiguă din două dimensiuni poate fi văzută din două perspective diferite. Deoarece nu există o dimensiune a treia, creierul nostru încearcă să construiască spațiu în jurul figurii. Illusions similare includ Necker Cube și Reversible Face / Vase Illusion.

În a New York Times coloana, Thomas C. Toppino, președintele departamentului de psihologie de la Universitatea Villanova, a sugerat: "Ce se întâmplă aici pentru a provoca flipul este ceva ce se întâmplă în întregime în sistemul vizual. Dacă înțelegem de ce aceste cifre sunt inversate atunci suntem o poziție de a înțelege ceva destul de fundamental pentru modul în care sistemul vizual contribuie la experiența conștientă. "

3

Zlllner iluzie

Fibonacci

În iluzia lui Zöllner, liniile drepte par să se miște chiar dacă sunt statice.

Ce vezi?

Iluzia lui Zöllner este o altă iluzie optică demonstrată în mod obișnuit. În primul rând descoperit în 1860 de un astrofizician german, numit Johann Karl Friedrich Zöllner, această iluzie prezintă o serie de linii oblice traversate de linii scurte care se suprapun. Liniile oblice arată ca și cum ar fi strâmbe și vor fi divergente. În realitate, toate liniile oblice sunt paralele.

Cum functioneazã?

La fel ca iluziile Muller-Lyer și Herring, această iluzie optică demonstrează cum fundalul unei imagini poate distorsiona aspectul liniilor drepte. Au fost sugerate câteva explicații diferite pentru iluzia lui Zöllner. În primul rând, unghiul liniilor scurte în comparație cu liniile mai lungi creează o impresie de profunzime. Una dintre linii pare să fie mai aproape de noi; cealaltă parte mai departe. O altă explicație posibilă este că creierul încearcă să crească unghiurile dintre liniile lungi și scurte. Acest lucru duce la o distorsiune deoarece creierul încearcă să îndoa liniile departe și unul față de celălalt.

Interesant este faptul că, dacă culoarea liniilor este schimbată în verde și fundalul roșu, efectul dispare complet atâta timp cât cele două culori au o luminozitate egală.

4

Amuzamentul camerei Ames

Imagine favoare Mosso

În iluzia camerei Ames, doi oameni care stau într-o cameră par a fi de dimensiuni dramatic diferite, chiar dacă au aceleași dimensiuni.

Ce vezi?

Imaginea de mai sus a fost capturată de un vizitator la "camera Ames" din muzeul de științe Vilette din Paris, Franța și încărcat pe site-ul Flickr, un site de partajare a fotografiilor. În cameră, persoana din stânga pare a fi foarte înaltă, în timp ce persoana din dreapta pare foarte mică. În realitate, ambii oameni sunt de aproximativ aceeași înălțime și mărime.

Cum funcționează iluzia camerei Ames?

Efectul funcționează utilizând o cameră distorsionată pentru a crea iluzia unei disparități dramatice în dimensiune. În timp ce camera pare în formă de pătrat din perspectiva spectatorilor, ea are de fapt o formă trapezoidală. Femeia din partea dreaptă a imaginii de mai sus se află într-un colț care este mult mai departe decât femeia din stânga.

Iluzia îi determină pe spectator să creadă că cei doi indivizi stau în aceeași profunzime, când în realitate subiectul se află mult mai aproape. Femeia din stânga din imaginea de mai sus apare într-un unghi vizual mult mai mare, dar faptul că pare să fie la aceeași adâncime de câmp cu cifra din dreapta face ca aspectul mai apropiat să fie mult mai mare.

Efectul poate fi observat într-un număr de filme, inclusiv Stapanul Inelelor trilogie. Rețineți scenele timpurii din Fratia Inelului în cazul în care efectul este utilizat proeminent pentru a face Gandalf să pară mai mari decât hobbii.

Puteți vedea mai multe exemple de camere Ames în aceste videoclipuri YouTube.

5

Iluziunea Ponzo

Imagine de la Wikimedia Commons

În iluzia Ponzo, două linii cu dimensiuni identice par a fi de dimensiuni diferite atunci când sunt plasate peste linii paralele care par să se convertească în timp ce se retrag în depărtare.

Ce vezi?

În imaginea de mai sus ilustrând iluzia Ponzo, cele două linii galbene sunt de aceeași mărime. Deoarece sunt plasate peste linii paralele care par să se convertească în depărtare, linia galbenă superioară pare să fie mai lungă decât cea de jos.

Cum funcționează iluzia Ponzo??

Iluzia Ponzo a fost prima dată demonstrată în 1913 de un psiholog italian numit Mario Ponzo. Motivul pentru care linia orizontală superioară arată mai mult este că interpretăm scenariul folosind o perspectivă liniară. Deoarece liniile paralele verticale par să se apropie mai mult pe măsură ce se deplasează mai departe, interpretăm linia de sus ca fiind mai departe în depărtare. Un obiect în distanță ar trebui să fie mai lung pentru ca acesta să apară la aceeași dimensiune ca un obiect apropiat, astfel încât linia de sus "de departe" este văzută ca fiind mai lungă decât linia "de lângă" de jos, chiar dacă acestea sunt aceleași mărimea.

6

Iluzia triunghiului Kanizsa

Imagine de la Wikimedia Commons

Triunghiul Kanizsa este o iluzie optică în care este perceput un triunghi, chiar dacă nu este de fapt acolo.

Iluzia triunghiului Kanizsa a fost descrisă pentru prima dată în 1955 de un psiholog italian numit Gaetano Kanizsa. În iluzie, un triunghi echilateral alb poate fi văzut în imagine, chiar dacă nu există de fapt un triunghi acolo. Efectul este cauzat de contururi iluzorii sau de subiect.

Gestalt psihologii folosesc această iluzie pentru a descrie legea închiderii, una dintre legile gestalt ale organizării perceptuale. Conform acestui principiu, obiectele care sunt grupate împreună tind să fie văzute ca fiind parte a unui întreg. Tindem să ignorăm lacunele și să percepem liniile de contur pentru a face ca imaginea să apară ca un întreg coeziv.