Reprimarea ca mecanism de apărare

Reprimarea este un tip de mecanism de apărare psihologică care presupune păstrarea anumitor gânduri, sentimente sau îndemnuri din conștiința conștientă. Scopul acestei forme de apărare este de a păstra dorințele sau gândurile inacceptabile din mintea conștientă pentru a preveni sau a minimiza sentimentele de anxietate.

Cum funcționează represiunea? Acest proces implică împingerea gândurilor dureroase sau deranjante în inconștient, pentru a nu le mai cunoaște. Conceptul a fost identificat pentru prima dată și descris de Sigmund Freud, cel mai renumit pentru dezvoltarea psihanalizei.

Este important de observat că represiunea este mai mult decât evitarea unei probleme sau încercarea de a nu se gândi la ea. Adevărata represiune, în opinia freudiană, implică ascunderea completă a ceva din conștiința conștientă. Când un gând, un sentiment sau un indemn este reprimat, nici măcar nu știți că există. Cu toate acestea, aceste sentimente ascunse pot continua să exercite o influență asupra comportamentelor și relațiilor voastre.

Istorie

Pentru a înțelege modul în care funcționează represiunea, este important să ne uităm la modul în care Sigmund Freud a văzut mintea. Freud a conceput mintea umană ca fiind mult ca un aisberg. Luați în considerare modul în care un aisberg ar arăta dacă îl vedeți deasupra apei. Numai vârful mic al aisbergului este vizibil deasupra suprafeței apei, la fel ca mintea noastră conștientă.

Mintea conștientă

Când vorbim despre conștiința care reprezintă doar "vârful aisbergului", ne referim la faptul că doar o mică parte a aisbergului este de fapt vizibilă. Analog conștiinței, aceasta include toate gândurile, sentimentele și amintirile pe care le cunoaștem în prezent sau pe care le putem numi conștientizare.

Mintea inconștientă

Sub suprafața apei se află marea enormă a aisbergului care pur și simplu dăruie ceea ce este vizibil pentru ochi, la fel ca mintea inconștientă. Gheața sub apă reprezintă inconștiența noastră, rezervorul enorm sau impulsurile, amintirile și gândurile ascunse de conștiința noastră.

Mintea inconștientă, credea Freud, avea un impact atât de puternic asupra personalității și ar fi putut duce la primejdie psihologică. Este posibil să nu știm ce se află în inconștient, dar conținutul său poate afecta în continuare comportamentul în mai multe moduri diferite.

Deși a lucrat pentru a ajuta pacienții să-și descopere sentimentele inconștiente, Freud a început să creadă că există un mecanism la locul de muncă care a rezistat activ acestor eforturi pentru a păstra ascunse gândurile inacceptabile. El a numit această represiune a procesului, crezând că a jucat unul dintre cele mai importante roluri în psihicul uman. El chiar a sugerat că represiunea a fost "piatra de temelie pe care se bazează întreaga structură a psihanalizei".

Reprimarea a fost primul mecanism de apărare pe care Freud la identificat și a crezut că este cel mai important. Întregul proces de psihanaliză freudiană sa bazat pe ideea că aducerea sentimentelor inconștiente în conștiința conștientă ar putea duce la ameliorarea stresului psihologic.

Reprimarea vs. suprimarea

Reprimarea este uneori confundată cu suprimarea, un alt tip de mecanism de apărare. În cazul în care represiunea implică impulsurile sau gândurile nedorite, fiind inconștient împinse din conștiință, suprimarea apare atunci când o persoană încearcă în mod conștient să forțeze aceste sentimente din conștiență. Suprimarea intenționează intenționat să uite sau să nu se gândească la gânduri dureroase sau nedorite.

Tipuri de represiune

Freud a folosit de asemenea termenul de represiune în două moduri diferite. Acestea sunt adesea prezentate și ca diferite etape ale represiunii.

Reprimarea primară se referă la ascunderea materialului nedorit înainte de a ajunge vreodată la conștiință. Acest proces are loc în mod inconștient. Deși informațiile pot fi ascunse de la conștientizare, cu toate acestea, uneori poate intra în cunoaștere în forme deghizate.

Reprimarea corectă apare atunci când o persoană devine conștientă de materialul reprimat, dar apoi încearcă intenționat să-l înlăture din conștiență.

Unele cercetări sugerează că unele cazuri de represiune ar putea fi explicate prin examinarea anumitor procese de memorie. Cercetările au susținut ideea că uitarea selectivă este o modalitate prin care oamenii blochează conștientizarea gândurilor sau amintirilor nedorite.

O modalitate prin care acest lucru poate să apară este prin ceea ce se face referire la uitarea indusă de recuperare. Recuperarea mai frecventă a unor amintiri poate duce la uitarea altora, așa că în mod repetat, apariția unor amintiri ar putea duce la o mai mică accesibilitate a altor amintiri. Amintirile traumatice sau nedorite, de exemplu, ar putea fi uitate prin recuperarea repetată a celor mai pozitive.

Cum functioneaza

Ca și alte mecanisme de apărare, represiunea îi împiedică pe oameni să devină conștienți de eventualele gânduri tulburătoare sau amenințătoare de a intra în conștiință. Scopul acestui proces este de a încerca să minimalizeze sentimentele de anxietate.

Pentru a înțelege mai bine modul în care funcționează reprimarea, este important să examinăm mai atent punctele de vedere ale lui Freud cu privire la structura personalității. El credea că personalitatea era compusă din trei părți.

1. Eul: În viziunea psihanalitică a personalității lui Freud, ego-ul este componenta care se ocupă și mediază între cerințele realității și celelalte două aspecte ale personalității.
2. Id-ul: Id-ul este rezervorul inconștient al dorințelor, dorințelor și nevoilor de bază care conduc comportamentul.
3. Superego: Supreagul este partea idealistă și moralistă care include valori și idei internalizate de îngrijitori și de societate.

Este idul care alimentează aceste urgențe adesea inacceptabile și este superego-ul care încearcă să impună un sentiment de moralitate asupra comportamentului individului. Eul trebuie să se străduiască să echilibreze aceste două cereri adesea concurente, luând în considerare, în același timp, realitatea cotidiană a unui individ.

Pulsul și tragerea constantă a acestor forțe adesea concurente este ceea ce poate duce la angoasa ego-ului. Nevoile de bază ale id-ului sunt adesea reprimate, astfel încât ego-ul trebuie să se ocupe de acele sentimente, precum și de conflictele dintre cerințele realității și presiunea moralistă din superego.

În timp ce represiunea ar putea fi eficientă în anumite moduri, aceasta poate duce în final la o mai mare anxietate pe drum. Freud credea că represiunea ar putea duce la primejdie psihologică. În timp ce aceste gânduri, sentimente și dorințe s-ar putea să fie în afara conștienței conștiente, ele pot încă crea anxietate. Întregul proces al abordării lui Freud față de psihanaliză a fost axat pe aducerea acestor conștiințe inconștiente în conștiință, astfel încât acestea să poată fi tratate conștient.

Freud și Id, Ego și Superego

efect

Gandurile dureroase ascunse de conștientizare prin represiune pot să nu fie conștiente, dar pot totuși provoca o persoană durere și anxietate. Lucrurile reprimate nu dispar.

Dacă nu reușesc să se descurce în mod corespunzător cu aceste gânduri sau sentimente, ele se pot dezvolta până la punctul în care încep să apară prin senzația de anxietate sau de comportament disfuncțional. S-ar putea să nu știm de ce sau de unde vin aceste sentimente anxioase și comportamente tulburătoare, deoarece sursa este ascunsă de conștiința noastră. Lucrurile care sunt reprimate pot începe să alunece în conștiință în moduri subtile.

vise

Freud credea că visele erau o modalitate de a privi în mintea inconștientă. Analizând conținutul manifest al viselor (sau evenimentele literale care au loc într-un vis), el credea că putem afla mai multe despre conținutul latent al visului (sau semnificațiile simbolice, inconștiente). Sentimentele reprimate pot apărea în temerile, anxietățile și dorințele pe care le experimentăm în aceste vise.

Ați avut vreodată o alunecare a limbii care părea să dezvăluie ceea ce ați putea chiar să vă gândiți? Freud a sugerat că aceste denaturări accidentale (numite Slipuri Freudian) au fost o modalitate prin care materialul reprimat își face drumul în conștientizare.

Exemple

Explorarea unor exemple de represiune poate oferi o privire mai bună asupra modului în care poate influența comportamentul.

Slipurile limbii

Fragmentele fredulești ale limbii sunt un alt exemplu al modului în care gândurile și sentimentele reprimate se pot face cunoscute. Freud credea că înșelăciunile greșite ale limbii ar putea fi foarte revelatoare, adesea arătând ceea ce cu adevărat gândim sau simțim despre ceva la un nivel inconștient.

În timp ce aceste sentimente pot fi reprimate, ele au un mod de a se strecura, atunci când ne așteptăm cel mai puțin. Sunând partenerul dvs. romantic, numele cuiva cu care lucrați ar putea fi doar o greșeală simplă - dar Freud ar sugera că ar putea fi un semn că ați reprimat dorințele sexuale pentru acel coleg.

Complexul Oedip

În timpul stadiilor de dezvoltare psiho-psihologică ale lui Freud, el a sugerat că copiii trec printr-un proces în stadiul genital, în care își văd inițial părinții de același sex ca și rivali ai afecțiunilor părinților de sex opus.

Pentru a rezolva acest conflict, ei reprimau aceste sentimente de agresiune și în loc să înceapă să se identifice cu părintele lor de același sex. Pentru băieți, aceste sentimente sunt cunoscute ca complexul oedipal, în timp ce pentru simțămintele analoage ale fetelor tinere se numesc Complexul Electra.

Fobiile

Fobiile pot fi câteodată un exemplu al modului în care o memorie reprimată ar putea continua să exercite o influență asupra comportamentului. De exemplu, un copil mic este mușcat de un câine în timp ce se joacă în parc. Mai târziu, el dezvoltă o fobie severă de câini, dar nu are nici o amintire când a apărut această teamă. El a reprimat amintirea dureroasă a experienței înfricoșătoare cu câinele, așa că nu știe exact de unde provine această frică.

Controversă

Noțiunea de amintiri reprimate sau existența amintirilor care sunt atât de dureroase sau traumatice încât sunt păstrate din conștiința conștientă a fost un subiect controversat în ultimele decenii.

Reprimarea și psihanaliza

În timp ce represiunea este un termen frecvent utilizat în psihologie, este considerat un concept încărcat și controversat. Ea a servit de mult ca o idee de bază în cadrul psihanalizei, totuși au existat o serie de critici care au pus la îndoială însăși existența represiunii.

Psihanaliza sugerează că distorsiunea realității realizată prin represiune este ceea ce duce la psihopatologie și nevroză. Cu toate acestea, o revizuire a cercetării a concluzionat că distorsionarea realității în acest mod cel mai adesea contribuie la îmbunătățirea funcționării psihologice și sociale a individului. Un studiu a constatat că oamenii care au ceea ce este cunoscut ca un stil de coping represiv tind să experimenteze mai puțină depresie și să facă față mai bine durerii.

Reprimare și memorie

Freud însuși a remarcat că, uneori, oamenii au experimentat o "recuperare" a amintirilor copilariei reprimate în cursul terapiei psihanalitice. În cartea sa Cursuri introductive privind psihanaliza, el a concluzionat că "aceste scene din copilărie nu sunt întotdeauna adevărate. Într-adevăr, ele nu sunt adevărate în majoritatea cazurilor, iar în câteva dintre ele acestea sunt direct opuse adevărului istoric".

Amintirile reprimate au ajuns la lumina reflectoarelor în anii 1980 și 1990, când un număr de cazuri înalte care implicau amintiri recuperate de abuz în copilarie au capturat atenția mass-media.

Mulți psihologi astăzi sugerează că, deși este posibilă o reprimare a memoriei, probabil este foarte rară. Expertul în memorie, Elizabeth Loftus, a demonstrat în repetate rânduri că amintirile false despre evenimente care nu au avut loc în realitate se formează destul de ușor. Oamenii sunt, de asemenea, predispuși la confuzia amintirilor în unele cazuri. Oamenii pot crede pe deplin că aceste amintiri sunt exacte, chiar dacă evenimentele nu au avut loc așa cum am amintit.

În multe cazuri, trauma poate întări memoria unui eveniment. Oamenii pot dezvolta tulburări de stres post-traumatic ca rezultat al acestor experiențe traumatizante, provocându-i să experimenteze flashback-uri vii ale evenimentelor. Mai degrabă decât experiența reprimării amintirilor dureroase, oamenii sunt forțați să-i redevină din nou și din nou.

Acest lucru nu înseamnă neapărat că amintirile acestor evenimente sunt complet exacte. Distorsiunile de memorie sunt frecvente, mai ales că procesele de codare, stocare și recuperare sunt predispuse la erori.

Intrebari cu cheie

Memorie: Una dintre ipotezele cheie din tradiția clasică a psihanalizei a fost că amintirile traumatice pot fi reprimate. Cu toate acestea, majoritatea cercetărilor au constatat că trauma are tendința de a spori memoria evenimentului dureros.

Nevroză: Psihanaliza sugerează, de asemenea, că represiunea joacă un rol în distorsionarea realității unui individ, ceea ce poate duce la nevroză și disfuncție. Cu toate acestea, o analiză a cercetării a concluzionat că aceste denaturări pot avea un impact benefic în anumite circumstanțe. De asemenea, este important de observat că, chiar dacă există represiuni și anumite lucruri sunt ascunse de conștientizare, acest lucru nu înseamnă că acest proces contribuie în mod necesar la tulburările psihice.

Terapie: Abordarea freudiană față de psihanaliză a sugerat că succesul terapeutic a fost bazat pe ridicarea represiunii. Cu toate acestea, se crede în prezent că există multe tipuri de acțiuni terapeutice care contribuie la succesul oricărui tip de terapie psihologică, psihanaliză sau altfel.

Un cuvânt de la Verywell

Informațiile reprimate, în timp ce nu sunt conștiente, sunt încă prezente și pot să reapară în mai multe moduri. Freudian psihanaliza a sugerat că represiunea era rădăcina nevrozei și că aducerea materialului reprimat în conștiință ar putea duce la ușurare. Psihologii contemporani tind să creadă că reprimarea adevărată a memoriei este destul de rară.

În timp ce Freud credea că ridicarea represiunii era cheia pentru redresare, acest lucru nu a fost susținut de cercetare. În schimb, unii experți consideră că aducerea materialului suprimat la lumină poate fi primul pas spre schimbare. Înțelegerea ceva, la urma urmei, nu este suficientă pentru a rezolva o problemă. Dar poate duce la eforturi suplimentare care pot duce la o ameliorare reală și la schimbări de durată.

Ce să știți despre biasul de auto-difuzare