Metode de cercetare în psihologia dezvoltării

Există diferite metode de cercetare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale specifice. Cel pe care un om de știință îl alege depinde în mare măsură de scopul studiului și de natura fenomenului studiat.

Proiectul de cercetare oferă un cadru standardizat prin care să se testeze o ipoteză și să se evalueze dacă ipoteza a fost corectă, incorectă sau neconcludentă. Chiar dacă ipoteza este neadevărată, cercetarea poate oferi adesea informații care pot fi valoroase sau pot muta cercetarea într-o direcție cu totul nouă.

Metodele utilizate de psihologi pentru a efectua cercetări de dezvoltare

Există o serie de moduri diferite de efectuare a cercetării. Aici sunt cele mai comune. 

Cercetarea transversală

Studiul transversal presupune căutarea unor grupuri diferite de persoane cu caracteristici specifice. De exemplu, un cercetător ar putea evalua un grup de adulți tineri și poate compara datele corespunzătoare unui grup de adulți mai în vârstă.

Beneficiul acestui tip de cercetare este că se poate face relativ repede; datele de cercetare sunt colectate în același moment în timp. Dezavantajul este că cercetarea urmărește să facă o asociere directă între cauză și efect. Acest lucru nu este întotdeauna atât de ușor. În unele cazuri, pot exista factori de confuzie care contribuie la efect.

În acest scop, un studiu transversal poate sugera șansele unui efect care apare atât din punctul de vedere al riscului absolut (șansele de a se întâmpla ceva într-o perioadă de timp) cât și al riscului relativ (șansele de a se întâmpla ceva într-un grup comparativ altcuiva).

Cercetare longitudinală

Cercetarea longitudinală implică studierea aceluiași grup de indivizi pe o perioadă extinsă de timp. Datele sunt colectate la începutul studiului și sunt adunate în mod repetat pe parcursul studiului. În unele cazuri, studiile longitudinale pot dura câteva decenii sau pot fi deschise. Un astfel de exemplu este Studiul Terman al Gifted, care a început în anii 1920 și continuă până în prezent.

Beneficiul acestei cercetări longitudinale este că permite cercetătorilor să analizeze schimbările în timp. Prin contrast, unul dintre dezavantajele evidente este costul. Din cauza cheltuielilor unui studiu pe termen lung, ele tind să fie limitate fie la un grup mai mic de subiecți, fie la un câmp de observație mai restrâns.

În timp ce se dezvăluie, studiile longitudinale sunt dificil de aplicat unei populații mai mari. O altă problemă este că participanții pot abandona adesea studiul la mijloc, diminuând dimensiunea eșantionului și concluziile relative. Mai mult, dacă anumite forțe externe se schimbă pe parcursul studiului (inclusiv economie, politică și știință), ele pot influența rezultatele într-un mod care denaturează semnificativ rezultatele.

Am văzut acest lucru prin studiul Terman în care corelația dintre IQ și realizare a fost afectată de forțe confuze precum Marea Depresiune și Al Doilea Război Mondial (care au limitat nivelul educațional) și politica de gen din anii 1940 și 1950 (ceea ce a limitat perspectivele profesionale ale femeii).

Cercetarea corelațională

Cercetarea corelațională urmărește să determine dacă o variabilă are o asociere măsurabilă cu o altă variabilă. În acest tip de studiu non-experimental, cercetătorii se uită la relațiile dintre cele două variabile, dar nu introduc variabilele în sine. În schimb, ele colectează și evaluează datele disponibile și oferă o concluzie statistică.

De exemplu, cercetătorii ar putea analiza dacă succesul academic în școala primară duce la locuri de muncă mai bine plătite în viitor. În timp ce cercetătorii pot colecta și evalua datele, nu manipulează niciuna dintre variabilele în cauză.

Un studiu corelativ este util dacă nu puteți manipula o variabilă deoarece este fie imposibil, nepractic, fie neetic. În timp ce s-ar putea să prezentați, de exemplu, că trăind într-un mediu zgomot vă face mai puțin eficient la locul de muncă, ar fi impracticabilă și nerezonabilă să injectați acea variabilă artificial.

Cercetarea corelațională are limitele sale limitate. Deși poate fi folosit pentru a identifica asocierea, aceasta nu sugerează neapărat o cauză a efectului. Doar pentru că două variabile au o relație nu înseamnă că schimbările în una vor afecta o schimbare în cealaltă.

Experimentare

Spre deosebire de cercetarea corelațională, experimentarea implică atât manipularea, cât și măsurarea variabilelor. Acest model de cercetare este cel mai științific concludent și utilizat în mod obișnuit în medicină, chimie, psihologie, biologie și sociologie.

Experimentul experimental utilizează manipularea pentru a înțelege cauza și efectul la o eșantionare a subiecților. Proba constă din două grupe: un grup experimental în care este introdusă variabila (cum ar fi un medicament sau un tratament) și un grup de control în care variabila nu este introdusă. Deciderea grupurilor de eșantioane se poate face în mai multe moduri:

• Eșantionarea populației în care subiecții reprezintă o populație specifică
• Randomizare în care subiecții sunt aleși aleatoriu pentru a vedea dacă efectele variabilei sunt obținute în mod constant

În timp ce valoarea statistică a unui studiu experimental este robustă, este unul dintre principalele neajunsuri care poate fi părtinirea confirmării. Acesta este momentul în care dorința investigatorului de a publica sau de a obține un rezultat fără ambiguități poate denatura interpretările, ducând la o concluzie fals pozitivă.

O modalitate de a evita acest lucru este de a efectua un studiu dublu-orb, în ​​care nici participanții, nici cercetătorii nu sunt conștienți de ce grup este controlul. Un studiu dublu-orb controlat randomizat (RCT) este considerat standardul de aur al cercetării.