Compararea scanărilor RMN și CT
Compararea scanărilor CT și RMN
Termenul neuroimagisticare descrie metode de vizualizare a creierului și a altor părți ale sistemului nervos pentru a confirma sau a elimina suspiciunile neurologului. RMN-urile și scanările CT sunt două astfel de instrumente pe care neurologul le va folosi în mod regulat.Din punct de vedere metaforic, un RMN este ca o cameră scumpă, profesională, în timp ce o scanare CT este mai degrabă o cameră ieftină de unică folosință. Comparația este și mai relevantă, având în vedere că costul unui RMN depășește cu mult costul unei scanări CT.
Acest lucru nu înseamnă neapărat că unul este în mod inerent mai bun decât celălalt. Unii oameni presupun că, deoarece calitatea imaginii unui RMN este mai mare, ar trebui să fie întotdeauna prima alegere. Dar acest lucru reflectă o neînțelegere generală cu privire la tehnologii, atât în ceea ce privește capacitățile, cât și lipsurile.
În general vorbind, scanarea MRI și CT diferă în trei moduri distincte:
- Când timpul este esențial. Un RMN poate dura aproximativ 45 de minute pentru a finaliza, în timp ce o scanare CT poate dura doar cinci până la zece minute. În timpul necesar pentru a face un RMN făcut (de exemplu, o hemoragie gravă intracraniană), o persoană ar putea fi moartă sau grav rănită. Un RMN cere, de asemenea, ca o persoană să fie foarte liniștită pentru o perioadă lungă de timp, ceea ce poate fi dificil în caz de urgență. O scanare CT este adesea cea mai bună alegere pentru astfel de situații de urgență.
- Tipurile de anomalii pe care le detectează. În unele situații, o scanare CT poate detecta anomalii mai ușor decât un RMN, incluzând sângerări acute și fracturi osoase. Prin contrast, un RMN este cel mai bun la detectarea leziunilor mici sau subtile, cum ar fi plachete de scleroză multiplă, neuromas acustic sau astrocitoame de grad scăzut.
- Interferența cu calitatea imaginii. IRM-urile creează imagini folosind valuri magnetice puternice. Anumite implanturi metalice și dispozitive necompatibile pot interfera cu aceste valuri, provocând o distorsionare a imaginilor. În aceeași ordine de idei, fascicolele de radiații utilizate de o scanare CT pot fi împrăștiate de oasele dense (de exemplu, în jurul unei crengi), ducând la o imagine dificilă sau chiar imposibil de interpretat.
riscuri
Principalele surse de risc în aceste proceduri provin din sursa imagistică și din agenții de contrast. Iată cum diferă aceste riscuri pentru cele două tipuri de imagini.imagistica
Scanările CT utilizează în mod esențial raze X pentru a crea o imagine rotativă. Ca atare, cantitatea de radiații implicate se poate referi, cu unele studii sugerând o șansă de 1 la 300 de a obține cancer ca urmare a unei scanări. Acest lucru este mai mult o preocupare pentru tineri, de vreme ce dezvoltarea cancerului durează de obicei decenii să se manifeste. Din acest motiv, medicii tind să fie mai precauți în ceea ce privește efectuarea unei scanări CT pe un copil decât pe un adult mai în vârstă.RMN, dimpotrivă, utilizează un magnet foarte puternic pentru a stimula atomii din corpul unei persoane. Acești atomi sunt apoi detectați de scaner. Cel mai mare risc al unui RMN este că orice implant metalic feromagnetic poate deveni magnetic sub influența IRM și să încerce să alinieze polul la pol Acest lucru poate determina un implant care trebuie să fie deplasat sau supraîncălzit.
Contrast agenți
În unele cazuri, neurologii vor folosi un colorant de contrast pentru a diferenția mai bine ce se întâmplă în interiorul creierului. Culorile de contrast pot fi utile în evidențierea anomaliilor vasculare, cum ar fi anevrismele cerebrale sau leziunile asociate cu MS acută, accident vascular cerebral hemoragic sau cancer.În ambele scanări CT și RMN, agentul de contrast poate provoca probleme grave:
- Scanările CT utilizează un agent de contrast care poate conține iod. În unele cazuri rare, expunerea la iod poate provoca reacții alergice grave la viața în pericol.
- Scanerele IRM folosesc un agent de contrast numit gadoliniu. La persoanele cu afecțiuni renale, expunerea la gadoliniu poate provoca o afecțiune rară, dar nefavorabilă numită fibroză sistemică nefrogenă (NSF).
