Hypervigilanța cu PTSD și alte tulburări de anxietate

Hipervigilanța este despre a fi mai mult decât vigilentă în plus. Este o stare de vigilență extremă care vă subminează calitatea vieții. Dacă sunteți hipervigilant, sunteți mereu în căutarea unor pericole ascunse, atât reale cât și presupuse.

Hipervigilanța este considerată una dintre trăsăturile centrale ale tulburării de stres posttraumatic (PTSD), dar poate apărea și în cazul altor tulburări de anxietate, incluzând tulburarea de panică, tulburarea de anxietate indusă de substanță și tulburarea de anxietate generalizată. Schizofrenia, demența și paranoia induse de o stare de spirit sau de tulburări de personalitate pot, de asemenea, să inducă hipervigilanța.

Persoanele care sunt hipervigilante vor fi mereu în gardă și vor fi supuse unei reacții excesive. Ei își păstrează o conștiință intensă și uneori obsesivă a împrejurimilor lor, scanând în mod frecvent amenințarea sau căile de evadare.

Din acest motiv, hipervigilanța vă poate lăsa epuizată în timp ce interfera cu relațiile interpersonale, munca și capacitatea dvs. de a funcționa zilnic.

Mituri comune și concepții greșite despre PTSD

cauze

Hipervigilanța este modul în care organismul te protejează de situații amenințătoare. Se poate întâmpla într-un mediu în care percepeți o amenințare extremă. Un exemplu poate include mersul pe jos acasă târziu noaptea printr-un cartier ciudat.

Hipervigilanța cronică este o consecință comună a PTSD, în special în cazul persoanelor care se află în medii periculoase pentru o lungă perioadă de timp (cum ar fi servirea în luptă în timpul războiului) sau au suferit traume emoționale extreme.

Hipervigilanța este frecventă în rândul copiilor care au suferit moartea recentă a unui părinte, au fost martori la violență sau au fost victime ale abuzului. În unele cazuri, simptomele PTSD pot apărea mai târziu în viață.

La persoanele cu schizofrenie, hipervigilanța este asociată cu o amenințare care pur și simplu nu există. Este o extensie a paranoiei și a delirului caracteristică acestei tulburări. Factorii genetici, psihologici și de mediu se crede că contribuie la dezvoltarea schizofreniei. Stresul poate juca un rol central în declanșarea unui episod psihotic.

În contextul paranoiei, hipervigilanța poate fi văzută cu orice stare de spirit sau tulburare de personalitate pentru care paranoia poate fi o caracteristică, incluzând tulburarea bipolară și tulburarea de personalitate limită.

Hipervigilanța poate apărea, de asemenea, ca rezultat al demenței legate de boala Alzheimer și de alte tulburări neurodegenerative sau în timpul episoadelor acute de deprivare a somnului sau a abuzului de substanțe (cel mai frecvent, metamfetamina sau cocaina).

Simptome

Hypervigilanța poate fi caracterizată prin patru caracteristici comune:

Supraîncrederea unei amenințări: Persoanele hipervigilante vor fi în căutarea amenințărilor care sunt puțin probabile sau exagerate. Aceasta poate include închiderea pentru a evita un "atac", așezat lângă o ieșire, astfel încât să puteți scăpa rapid sau să stați cu spatele la perete, astfel încât nimeni să nu se poată strecura în spatele tău.
Eliminarea obsesivă a amenințărilor percepute: Aceasta include evitarea situațiilor cotidiene în care pericolele pot fi ascunse, inclusiv întâlniri publice și spații publice nepopulate (cum ar fi garajele). În cazuri extreme, o persoană poate dezvolta agorafobie (teama extremă de situații în care sunteți neajutorat sau vulnerabil).
Un reflex mai mare: Acesta este un răspuns anormal în care săriți la orice zgomot brusc, mișcare sau surpriză, chiar și în mijlocul nopții. Fiind într-un mediu nou sau incomod ar putea exacerba și mai mult răspunsul.
Simptome fiziologice induse de epinefrină: Epinefrina (adrenalina)este unul dintre cei doi hormoni de stres asociat cu reflexul de luptă sau de zbor (celălalt fiind cortizolul). Persoanele cu hipervigilanță asociată cu PTSD vor avea adesea un răspuns susținut al epinefrinei, manifestându-se cu elevi dilatați, o creștere a frecvenței cardiace și creșterea tensiunii arteriale.

Dacă sunt lăsate netratate, aceste comportamente "de auto-protecție" pot deveni obsesive, ceea ce vă va determina să stabiliți rutine pentru a atenua orice posibilă amenințare. Ca urmare, nu este neobișnuit ca persoanele cu PTSD pe termen lung să fie co-diagnosticate cu tulburare obsesiv-compulsivă (TOC).

Hipervigilanța poate interveni grav în somn, cauzând oboseală, o concentrare a pierderii și incapacitatea de a se concentra. Deprivarea somnului poate intensifica în continuare sentimentele de paranoia, alimentând comportamentele hipervigilante.

În cazuri extreme, persoanele care sunt hipervigilante pot simți nevoia de a se arma cu pistoale, cuțite sau pulverizare cu piper sau pentru a se echipa cu sisteme de alarmă sofisticate, cu încuietori suplimentare de uși și chiar camere de panică.

Tratament

Tratamentul hipervigilanței poate varia în funcție de cauza de bază, precum și de severitatea comportamentelor. Depinde, de asemenea, dacă persoana afectată sau nu recunoaște că comportamentul este anormal.

În ambele cazuri, primul pas ar fi eliminarea persoanei afectate dintr-un mediu în care există o amenințare reală (cum ar fi cazurile de violență în familie) sau din locuri de muncă cu stres ridicat, în care potențialul de amenințare este real (cum ar fi poliția muncă).

Tratamentul poate implica psihoterapie, incluzând tehnici de antrenament și tehnici de coping și medicamente farmaceutice. Opțiunile includ:

Terapie cognitiv comportamentală: Scopul terapiei comportamentale cognitive (CBT) este de a vă învăța, prin conversații cu un terapeut, că nu puteți controla fiecare aspect al lumii din jurul vostru, dar puteți controla modul în care interpretați și tratați răspunsul dvs. la un mediu.
Terapia de expunere: Scopul terapiei de expunere este de a vă expune la declanșatoarele care stimulează stresul pentru a vă ajuta să le recunoașteți și pentru a lua măsuri pentru a atenua răspunsul dumneavoastră.
Desensibilizarea și reprocesarea mișcării ochilor: Scopul desensibilizării și reprelucrării mișcării ochilor (EMDR) este de a folosi mișcarea ochilor drept mijloc de a vă redirecționa din amintirile traumatice ale trecutului la senzațiile curente ale prezentului.
Instruire în domeniul instruirii: atențieimplică "trăirea în acest moment" și concentrarea gândurilor asupra senzațiilor imediate, mai degrabă decât urmărirea unor gânduri străine și adesea neregulate. Acestea pot include tehnici de auto-ajutor, cum ar fi meditația, imaginile ghidate sau biofeedback-ul.
medicamente: PTSD și alte tulburări de anxietate pot fi tratate cu antidepresive, beta-blocante sau medicamente anxiolitice. Schizofrenia, tulburările de personalitate sau tulburarea bipolară pot fi tratate cu antipsihotice sau stabilizatori de dispoziție.

În cele din urmă, ca simptom al unei tulburări de bază, hipervigilența nu poate fi tratată în mod izolat. Se bazează pe tratamentul corespunzător al afecțiunii (inclusiv problemele legate de abuzul de substanțe și demența neurodegenerativă). În unele cazuri, spitalizarea poate fi necesară pentru a aduce simptomele sub control.

Gestionarea gândurilor intruzive cu PTSD

Copiind

Dacă tu sau o persoană pe care o iubești trăiesc hipervigilanță, în măsura în care interferează cu calitatea vieții tale, trebuie să cauți ajutor profesional, de preferință cu un psihoterapeut certificat.

Depășirea hipervigilanței poate dura mult timp și poate fi depășită. Pentru a face față mai bine provocărilor, obțineți o odihnă suficientă, îmbunătățiți igiena somnului, mențineți o dietă sănătoasă și găsiți activități care vă pot relaxa (cum ar fi yoga sau tai chi).

Exercitarea poate ajuta de asemenea prin stimularea producției de endorfine, a căror hormon poate ridica dispoziții, în timp ce poate tempera răspunsul epinefrinei.

Cel mai important, probabil, trebuie să comunicați. Suferindu-te in tacere si refuzand sa-ti impartasesti gandurile, vei servi doar pentru a-ti promova temerile si pentru a te izola de ceilalti. Găsiți un prieten sau membru al familiei în care vă puteți mărturisi, în mod ideal, cineva care nu vă va respinge temerile sau nu vă va spune că sunteți "proști".

Puteți, de asemenea, să vă alăturați unui grup de asistență pentru persoanele cu PTSD sau alte tulburări, cu persoane care înțeleg prin ce treceți. Cu cât construiți mai mult o rețea de sprijin de persoane care recunosc obiectivele și provocările tratamentelor, cu atât veți fi mai probabil să persistați și să profitați de beneficiile terapiei.

Cum să vorbim despre diagnosticul PTSD