Dezastrul din Minamata și boala care a urmat

A început cu pisicile orașului. La mijlocul anilor '50, oamenii din Minamata, Japonia, au început să observe că pisicile lor se înnebuneau și cădeau în mare. Unii oameni au crezut că pisicile se sinucid.
Curând după aceea, o boală ciudată părea să meargă în oraș. Oamenii din Minamata au raportat amorțeală în membre și buze. Unii au avut dificultăți de a auzi sau de a vedea. Alții au dezvoltat agitarea (tremurul) în brațele și picioarele lor, dificultăți la mers și chiar lezarea creierului. Și, ca și pisicile, unii oameni păreau nebuni, strigând necontrolat. Ceva le afecta sistemul nervos.
În cele din urmă, în iulie 1959, cercetătorii de la Universitatea Kumamoto au descoperit sursa nivelurilor ridicate de intoxicație cu mercur - pe care le-au denumit apoi boala Minamata. Dar cum au fost otrăviți toți acești oameni (și pisici)?

Dezastrul din Minamata

Minamata este un oraș mic de pescuit de pe coasta Mării Shiranui. Datorită locației sale, locuitorii orașului mănâncă o mulțime de pești. Dietele pe bază de pește ale oamenilor și pisicilor din Minamata păreau a fi firul comun între cei care prezintă simptome, conducând oamenii de știință să suspecteze că peștele din Golful Minamata era otrăvit.
O mare fabrică petrochimică din Minamata, condusă de compania Chisso, a fost bănuită imediat. Chisso a negat acuzațiile și a continuat fabricarea fără a schimba metoda de producție. Chișso a continuat să nege implicarea sa sau că deșeurile de mercur cauzează o boală. (Ulterior, a fost descoperit că societatea Chisso a lansat în Golful Minamata aproximativ 27 de tone de compuși de mercur.)
Deoarece dumpingul cu mercur a continuat, femeile otrăviți au dat naștere copiilor otrăviți. Acești copii s-au născut cu deformări severe, inclusiv membrele înfipte, retard mintal, surzenie și orbire.
Pescarii de la Minamata au început să protesteze împotriva societății Chisso în 1959. Ei au cerut lui Chisso să renunțe la deșeurile toxice și să le compenseze pentru bolile lor. Chișso, la rândul său, a încercat să încheie tranzacții cu persoane afectate de otrăvire cu mercur, folosind documente legale care afirmau că ar compensa indivizii pentru bolile lor, dar nu ar accepta nici o răspundere prezentă sau viitoare. Mulți oameni au simțit că aceasta este singura lor șansă de a primi compensații și a semnat actele.

Recuperarea de la otrăvirea minimală

Chișso a renunțat, în cele din urmă, la otrăvirea apei din Minima în 1968. Potrivit guvernului japonez, 2955 de oameni au contractat boala Minamata, iar de atunci au murit 1784 de persoane. Cercetătorii consideră însă că criteriile pe care guvernul le utilizează pentru a diagnostica boala Minamata sunt prea stricte și că oricine prezintă vreun nivel de afectare senzorială ar trebui considerat o victimă. Până în prezent, Chisso a despăgubit financiar peste 10.000 de persoane și continuă să fie implicat în procese în materie. 
În octombrie 1982, 40 de reclamanți au intentat un proces împotriva guvernului japonez, spunând că nu au reușit să-l oprească pe Chișso de poluarea mediului înconjurător și că au privit de altfel în timp ce Chisso a încălcat legile privind poluarea. În aprilie 2001, Curtea Supremă de la Osaka a stabilit că Ministerul Sănătății și Protecției Sociale din guvernul SUA ar fi trebuit să înceapă să ia măsuri de reglementare pentru a opri intoxicația la sfârșitul lui 1959, după ce cercetătorii au concluzionat că boala Minamata a fost cauzată de otrăvirea cu mercur. Instanța a dispus, de asemenea, Chișso să plătească reclamanților suma de 2,18 milioane de dolari.
La 16 octombrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a Japoniei a ordonat guvernului să plătească 71,5 milioane de yeni (703 000 de dolari) pentru daune victimelor bolii Minamata. Ministrul mediului a aplaudat reclamantului. După 22 de ani, reclamanții și-au atins scopul de a face pe cei responsabili pentru cel mai grav caz de poluare industrială din Japonia să plătească pentru neglijența lor. În 2010, Chisso a fost obligată să plătească 2,1 milioane de yeni și indemnizații medicale lunare celor care nu au fost certificați inițial de către guvern ca având această condiție. Mai mult de 50.000 de persoane au solicitat această compensație, arătând cum, încă cinci decenii mai târziu, efectele acestui dezastru se resimt încă.