Probleme în psihologia dezvoltării

Există o serie de aspecte importante care au fost dezbătute de-a lungul istoriei psihologiei dezvoltării. Întrebările majore includ următoarele:

• Dezvoltarea se datorează mai mult geneticii sau mediului?
• Dezvoltarea are loc încet și fără probleme, sau se fac schimbări în etape?
• Experiențele din copilăria timpurie au cel mai mare impact asupra dezvoltării sau sunt evenimente de aceeași importanță la fel de importante?

Psihologia dezvoltării și dezbateri

Iată câteva dintre întrebările de bază din domeniul psihologiei dezvoltării și ceea ce mulți psihologi cred astăzi despre aceste probleme.

Natură vs. Îngrijire

Dezbaterea despre contribuțiile relative ale moștenirii și a mediului, denumită de obicei dezbaterea naturii versus hrănirea, este una dintre cele mai vechi probleme atât în ​​filosofie, cât și în psihologie.

Filozofi precum Plato și Descartes au susținut ideea că unele idei sunt înnăscute. Pe de altă parte, gânditori precum John Locke au argumentat pentru conceptul de tabula rasa-o convingere că mintea este o martor gol la naștere, cu experiență care determină cunoștințele noastre.

Astăzi, majoritatea psihologilor cred că este o interacțiune între aceste două forțe care cauzează dezvoltarea. Unele aspecte ale dezvoltării sunt distinct biologice, cum ar fi pubertatea. Totuși, debutul pubertății poate fi afectat de factori de mediu cum ar fi dieta și nutriția.

Experiența timpurie față de experiența ulterioară

Un al doilea aspect important în psihologia dezvoltării implică importanța relativă a experiențelor timpurii față de cele care apar mai târziu în viață. Suntem mai afectați de evenimente care apar în copilăria timpurie sau dacă evenimentele de mai târziu joacă un rol la fel de important?

Teoreticienii psihanaliști tind să se concentreze asupra evenimentelor care apar în copilăria timpurie. Potrivit lui Freud, o mare parte din personalitatea copilului este complet stabilită până la vârsta de cinci ani. Dacă într-adevăr acest lucru este cazul, cei care au experimentat copilăria defavorizată sau abuzivă s-ar putea să nu se adapteze sau să se dezvolte în mod normal.

Spre deosebire de aceasta, cercetatorii au descoperit ca influenta evenimentelor din copilarie nu are neaparat un efect dominant asupra comportamentului pe tot parcursul vietii. Multe persoane cu copii mai mici decât cele perfecte continuă să se dezvolte în mod normal în adulți bine ajustați.

Continuitate vs. discontinuitate

O a treia problemă majoră în psihologia dezvoltării este cea a continuității. Schimbarea are loc fără probleme în timp sau printr-o serie de pași predeterminați? Unele teorii ale dezvoltării susțin că schimbările sunt pur și simplu o chestiune de cantitate; copiii se afișează Mai Mult de anumite abilități pe masura ce devin mai în vârstă. Alte teorii prezintă o serie de etape secvențiale în care aptitudinile apar în anumite puncte de dezvoltare.

Cele mai multe teorii ale dezvoltării se încadrează în trei mari domenii:

1. Teoriile psihanalitice sunt cele influențate de opera lui Sigmund Freud, care a crezut în importanța minții inconștiente și a experiențelor din copilărie. Contribuția lui Freud la teoria dezvoltării a fost propunerea lui ca dezvoltarea să se realizeze printr-o serie de etape psihoextile.
   1. Teoreticianul Erik Eriksson a extins ideile lui Freud propunând o teorie scenică a dezvoltării psihosociale. Teoria lui Erikson sa concentrat asupra conflictelor care apar în diferite stadii de dezvoltare și, spre deosebire de teoria lui Freud, Erikson a descris dezvoltarea pe tot parcursul vieții.
2. Învățarea teoriilor concentrați asupra modului în care impactul asupra mediului are un comportament. Procesele importante de învățare includ condiționarea clasică, condiționarea operantului și învățarea socială. În fiecare caz, comportamentul este profilat prin interacțiunea dintre individ și mediu.
3. Teorii cognitive se concentreze asupra dezvoltării proceselor mentale, abilităților și abilităților. Exemple de teorii cognitive includ teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget.

Comportament anormal vs. diferențe individuale

Una dintre cele mai mari preocupări ale multor părinți este dacă copilul lor se dezvoltă normal sau nu. Piesele de dezvoltare oferă îndrumări pentru vârstele la care apar în mod obișnuit anumite abilități și abilități, dar pot crea îngrijorări atunci când un copil se află ușor în spatele normei. În timp ce teoriile dezvoltării s-au axat istoric pe deficitele de comportament, accentul pe diferențele individuale în dezvoltare devine din ce în ce mai obișnuit.

Teoriile psihanalitice se concentrează în mod tradițional asupra comportamentului anormal, astfel încât teoriile de dezvoltare din această zonă tind să descrie deficitele în comportament. Teoriile de învățare se bazează mai mult pe impactul unic al mediului asupra unui individ, deci diferențele individuale reprezintă o componentă importantă a acestor teorii. Astăzi, psihologii privesc atât normele cât și diferențele individuale atunci când descriu dezvoltarea copilului.