Privire de ansamblu asupra psihologiei umaniste
Psihologia umanistă este o perspectivă care pune accentul pe privirea întregului individ și subliniază concepte precum voința liberă, auto-eficacitatea și auto-actualizarea. În loc să se concentreze asupra disfuncției, psihologia umanistă se străduiește să-i ajute pe oameni să își îndeplinească potențialul și să maximizeze bunăstarea lor.
Psihologia umanistă, de multe ori numită și umanism, a apărut în anii 1950 ca o reacție la psihanaliza și behaviorismul care a dominat psihologia la vremea respectivă. Psihanaliza a fost axată pe înțelegerea motivațiilor inconștiente care conduc comportamentul în timp ce behaviorismul a studiat procesele de condiționare care produc comportament.
Gânditorii umaniști au simțit că atât psihanaliza, cât și behaviorismul erau prea pesimiste, fie concentrându-se pe cele mai tragice emoții, fie nereușind să țină seama de rolul alegerii personale.
Cu toate acestea, nu este necesar să ne gândim la aceste trei școli de gândire ca elemente concurente. Fiecare ramură a psihologiei a contribuit la înțelegerea minții și a comportamentului uman. Psihologia umanistă a adăugat încă o altă dimensiune care are o viziune mai cuprinzătoare asupra individului.
Focus cheie
Pe măsură ce sa dezvoltat, psihologia umanistă sa axat pe potențialul fiecărui individ și a subliniat importanța creșterii și a auto-actualizării. Convingerea fundamentală a psihologiei umaniste este că oamenii sunt înnăscut de bine și că problemele mentale și sociale rezultă din abaterile de la această tendință naturală.
Umanismul sugerează, de asemenea, că oamenii posedă o agenție personală și că sunt motivați să folosească această liberă voință pentru a urmări lucruri care să le ajute să-și atingă întregul potențial ca ființe umane. Această nevoie de împlinire și creștere personală este un factor-cheie al întregului comportament. Oamenii caută în mod continuu noi modalități de a crește, de a deveni mai buni, de a învăța lucruri noi și de a experimenta creșterea psihică și auto-actualizarea.
Scurt istoric
Dezvoltarea timpurie a psihologiei umaniste a fost puternic influențată de lucrările câtorva teoreticieni-cheie, în special Abraham Maslow și Carl Rogers. Alți gânditori umaniști proeminenți au inclus Rollo May și Erich Fromm.
În 1943, Maslow și-a descris ierarhia de nevoi în "O teorie a motivației umane", publicată în Revizuirea psihologică. Mai tarziula sfârșitul anilor 1950, Abraham Maslow și alți psihologi au organizat întâlniri pentru a discuta despre dezvoltarea unei organizații profesionale dedicate unei abordări mai umaniste a psihologiei. Ei au fost de acord că teme precum autorealizarea, creativitatea, individualitatea și subiectele aferente au fost temele centrale ale acestei noi abordări.
În 1951, Carl Rogers a publicat Terapia centrată pe client, care a descris abordarea umanistă, orientată spre client a terapiei. În 1961, a fost înființată Oficial al Psihologiei Umaniste.
În 1962 a fost formată Asociația Americană pentru Psihologie Umanistă și, până în 1971, psihologia umanistă a devenit divizie APA.
În 1962, Maslow a publicat Spre o psihologie a ființei, în care a descris psihologia umanistă ca "a treia forță" în psihologie. Prima și cea de-a doua forță au fost behaviorismul și, respectiv, psihanaliza.
efect
Mișcarea umanistă a avut o influență enormă asupra cursului psihologiei și a contribuit la noi moduri de a gândi despre sănătatea mintală. Acesta a oferit o nouă abordare a înțelegerii comportamentelor și motivațiilor umane și a dus la dezvoltarea de noi tehnici și abordări ale psihoterapiei.
Unele dintre ideile și conceptele majore care au apărut ca rezultat al mișcării umaniste includ un accent pe lucruri precum:
- Auto-Conceptul
- Ierarhia nevoilor
- Concept pozitiv necondiționat
- Liberul arbitru
- Terapie centrată pe client
- Auto-actualizare
- Persoană complet funcțională
- Experiențe de vârf
Puncte forte și critici
Unul dintre punctele forte ale psihologiei umaniste este acela că subliniază rolul individului. Această școală de psihologie le oferă oamenilor mai multă încredere în controlul și determinarea stării lor de sănătate mintală.
De asemenea, sunt luate în considerare influențele de mediu. Mai degrabă decât să ne concentrăm doar pe gândurile și dorințele noastre interne, psihologia umanistă credită de asemenea influența mediului înconjurător asupra experiențelor noastre.
Psihologia umanistă a ajutat la eliminarea unora dintre stigmatizările atașate terapiei și a făcut-o mai acceptabilă pentru indivizii normali și sănătoși să-și exploreze abilitățile și potențialul prin terapie.
În timp ce psihologia umanistă continuă să influențeze terapia, educația, asistența medicală și alte domenii, aceasta nu a fost fără nici o critică.
Psihologia umanistă este adesea considerată prea subiectivă; importanța experienței individuale face dificilă studierea și măsurarea obiectivă a fenomenelor umaniste. Cum putem spune în mod obiectiv dacă cineva se auto-actualizează? Răspunsul, desigur, este că nu putem. Putem doar să ne bazăm pe propria evaluare a experienței lor.
O altă critică majoră este că observațiile nu pot fi verificate; nu există o modalitate exactă de măsurare sau cuantificare a acestor calități.
Un cuvânt de la Verywell
Astăzi, conceptele centrale ale psihologiei umaniste pot fi văzute în multe discipline, inclusiv în alte ramuri ale psihologiei, educației, terapiei, mișcărilor politice și alte domenii. De pildă, psihologia transpersonală și psihologia pozitivă atrag atât de mult influențele umaniste.
Obiectivele psihologiei umaniste rămân la fel de relevante astăzi ca și în anii 1940 și 1950. Psihologia umanistă se străduiește să împuternicească persoanele, să sporească bunăstarea, să împingă oamenii spre îndeplinirea potențialului lor și să îmbunătățească comunitățile din întreaga lume.
