Legătura dintre inhibiția comportamentală și anxietatea socială
Comportamentele de inhibare a comportamentului sunt folosite pentru a determina potențialul de dezvoltare a anxietății prin examinarea comportamentelor la copii, cum ar fi teama, timiditatea sau retragerea în situații sau medii noi sau ciudate.
În timp ce cercetările privind inhibiția comportamentală și fiabilitatea acesteia pentru estimarea anxietății mai târziu în viață sunt încă în fază incipientă, studiile realizate până în prezent sugerează că acest lucru ar putea fi un indicator important care ar putea permite tratamentul anterior. Anxietatea socială poate fi o boală psihică copleșitoare, cu efecte negative severe. Identificarea timpurie și intervenția sunt importante pentru îmbunătățirea calității vieții și prevenirea altor afecțiuni precum depresia.
Debutul anxietății sociale
În timp ce oamenii de știință nu au identificat cauza specifică a tulburărilor de anxietate, cum ar fi tulburarea de anxietate socială (DAS), mulți cred că este legată de factori biologici, psihologici și sociali. Mulți oameni se confruntă cu anxietate socială severă de ani de zile fără a primi tratament adecvat, fie pentru că nu caută ajutor, fie pentru că sunt diagnosticați incorect. Anxietatea netratată poate duce la depresie severă și chiar la comportamente suicidare, deci este important să obțineți asistență cât mai curând posibil.
Pentru mulți, anxietatea socială începe în adolescență și în adulți tineri. Prin identificarea persoanelor de la o vârstă fragedă și oferindu-le posibilitatea unor opțiuni eficiente de tratament, severitatea anxietății sociale poate fi redusă la minimum. Inhibarea comportamentală este un aspect important al copilăriei, deoarece poate fi un indicator timpuriu al tulburărilor de anxietate și valoroase pentru obținerea unui diagnostic adecvat.
Inhibarea comportamentală și anxietatea socială
Un număr tot mai mare de cercetări indică o legătură între stilurile de personalitate din copilărie și dezvoltarea anxietății sociale mai târziu în viață. Comportamentul comportamental este un tip de personalitate care arată o tendință spre primejdie și nervozitate în situații noi. Comportamentul comportamental la copii include timiditate în jurul unor persoane necunoscute și retragerea din locuri noi.
Inhibarea timpurie a comportamentului nu este o garanție a dezvoltării anxietății mai târziu. Pe măsură ce copiii îmbătrânesc, mulți învață să răspundă la situații noi și la oameni noi într-un mod mai rațional. Cu toate acestea, alții vor continua să manifeste comportamente anxioase pe tot parcursul vieții și până la maturitate.
Unele cercetări au început să examineze cum să scadă inhibiția comportamentală pentru a minimiza anxietatea socială.
- Strategiile de îngrijire, cum ar fi cele care încurajează independența, încrederea și inventivitatea la copii, pot ajuta la depășirea ulterioară a inhibării comportamentale.
- Oferirea copiilor expunerii la noi situații și activități sociale le poate ajuta să-și construiască propriile abilități sociale.
- Îngrijirea excesivă, cum ar fi acordarea de ajutor atunci când nu este necesară, poate crește inhibarea comportamentală și poate întări anxietatea în situații noi.
Cercetarea limitată disponibilă sugerează că cea mai bună modalitate de a încuraja un copil să fie încrezător și fără îngrijorare este să-l încurajeze să fie independent și să îi ofere posibilitatea de a rezolva problema pentru sine sau pentru sine. Aceasta poate construi o fundație pe care copilul nu trebuie să se bazeze pe alții în situații sociale, diminuând șansele de dezvoltare a anxietății sociale ulterior.
Prin studiul inhibiției comportamentale și al anxietății sociale, terapeuții pot interveni devreme pentru a preveni agravarea anxietății până la punctul de a inhiba activitățile zilnice.
Un cuvânt de la Verywell
Dacă copilul dvs. prezintă inhibiție comportamentală, acest lucru nu este necesar ca un semn al tulburării de anxietate socială. Cu toate acestea, este important să monitorizați comportamentul copilului dvs. pentru a vedea dacă se agravează. Ca părinte, asigurați-vă că îi dați copilului o mulțime de oportunități de a rezolva problema înainte de a vă sari la salvare. Pe măsură ce încrederea copilului crește, este posibil să observați că inhibiția comportamentală este redusă.
Dacă inhibarea comportamentală pare să crească mai degrabă decât să se diminueze în timp, poate fi util să discutați cu medicul despre comportamentul copilului dumneavoastră. În acest moment, puteți discuta dacă o evaluare a anxietății este justificată și dacă intervenția ar putea fi potrivită. Amintiți-vă că intervenția timpurie este cheia gestionării anxietății, așa că nu vă simțiți descurajată dacă copilului dumneavoastră i se dă un diagnostic. Este mai bine să identificați o problemă la o vârstă fragedă înainte de a deveni ceva mai greu de gestionat în anii adolescenței.
