Eul ca parte rațională a personalității
Potrivit lui Sigmund Freud, eul face parte din personalitatea care mediază cerințele id-ului, superego-ului și realității. Freud a descris id-ul ca cea mai elementară parte a personalității care îi îndeamnă pe oameni să-și îndeplinească nevoile lor cele mai primare. Superego, pe de altă parte, este partea moralistă a personalității care se formează mai târziu în copilărie, ca urmare a educației și a influențelor sociale. Este sarcina eului de a găsi un echilibru între aceste două forțe care adesea concurează pentru a se asigura că îndeplinirea nevoilor id-ului și superego-ului se conformează cerințelor realității.
O privire mai apropiată asupra Eului
Ego-ul ne împiedică să acționăm asupra urgențelor noastre de bază (create de id), dar și pentru a atinge un echilibru cu standardele noastre morale și idealiste (create de superego). În timp ce eul operează atât în preconștient, cât și în conștient, legăturile sale puternice cu id înseamnă că funcționează și în inconștient.
Eul funcționează pe baza principiului realității, care funcționează pentru a satisface dorințele idului într-o manieră realistă și adecvată din punct de vedere social. De exemplu, în cazul în care o persoană te taie în trafic, ego-ul te împiedică să dai jos mașina și să ataci fizic conducătorul auto. Eul ne permite să vedem că acest răspuns ar fi inacceptabil din punct de vedere social, dar ne permite, de asemenea, să știm că există și alte mijloace mai potrivite pentru a respinge frustrarea noastră.
Observațiile lui Freud despre Eul
În cartea sa din 1933 Noile prelegeri introductive despre psihanaliză, Freud a comparat relația dintre id și ego cu cea a unui cal și a unui călăreț. Calul reprezintă idul, o forță puternică care oferă energia pentru a propulsa mișcarea înainte. Călărețul reprezintă eul, forța călăuzitoare care dirijează puterea idului spre un scop.
Freud a remarcat însă că această relație nu a fost întotdeauna așa cum a fost planificată. În situații mai puțin ideale, un călăreț se poate găsi pur și simplu pentru călătorie, deoarece îi permite calului să meargă în direcția în care animalul dorește să meargă. La fel ca în cazul calului și al călărețului, urgențele primare ale id-ului pot fi uneori prea puternice pentru ca ego-ul să rămână sub control.
În cartea ei din 1936 Eul și mecanismele de apărare, Anna Freud că toate apărările eului împotriva id-ului au fost realizate în spatele scenei. Aceste măsuri împotriva Id sunt cunoscute ca mecanisme de apărare, care sunt efectuate în tăcere și invizibil de ego.
Deși nu putem observa apărările în acțiune, Anna Freud a sugerat că acestea ar putea fi observate în retrospectivă. Reprimarea este un exemplu. Când ceva este reprimat din conștientizare, ego-ul nu știe că informațiile lipsesc. Numai mai târziu, când devine evident că o anumită informație sau memorie dispare, acțiunile ego-ului devin vizibile.
Citate despre Ego
Uneori vă ajută să vă uitați la sursa originală a acestor idei pentru a obține o perspectivă mai bună asupra subiectului. Deci, ce a spus Freud despre conceptul său de ego? A scris extensiv despre ego, precum și relația sa cu alte aspecte ale personalității.
Iată câteva dintre cele mai faimoase citate despre ego:
Despre originile eului:
"Este ușor de văzut că eul este acea parte a id-ului care a fost modificată de influența directă a lumii exterioare". (Sigmund Freud, 1923, din Eul și identitatea)
Despre influența eului:
"Eul nu este stăpân în propria sa casă." (Sigmund Freud, 1917, din O dificultate în calea psiho-analizei)
"Eul reprezintă ceea ce noi numim rațiune și sănătate, spre deosebire de idul care conține pasiunile". (Sigmund Freud, 1923, din Eul și identitatea)
"Ego-ul sărac are un timp mult mai greu, trebuie să servească trei maeștri dure și trebuie să facă tot posibilul pentru a reconcilia afirmațiile și cerințele celor trei ... Cei trei tirani sunt lumea exterioară, superego-ul și ID-ul.“ (Sigmund Freud, 1932, din Noile prelegeri introductive despre psihanaliză)
"În exterior, în orice caz, eul pare să mențină linii de demarcație clare și clare. Există o singură stare - adică un stat neobișnuit, dar nu unul care poate fi stigmatizat ca patologic - în care nu face acest lucru. La înălțimea de a fi îndrăgostit, granița dintre ego și obiect amenință să se topească. Împotriva tuturor dovezilor simțurilor sale, un om care este îndrăgostit declară că "eu" și "voi" sunteți unul și este pregătit să se comporte ca dacă ar fi un fapt. (Sigmund Freud, 1929, de la Civilizația și nemulțumirile ei)
