Înțelegerea psihologiei anormale

Psihologia anormală este o ramură a psihologiei care se ocupă de psihopatologie și comportament anormal, adesea într-un context clinic. Termenul acoperă o gamă largă de tulburări, de la depresie la tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) la tulburările de personalitate. Consilierii, psihologii clinici și psihoterapeuții lucrează adesea direct în acest domeniu.

Prezentare generală

Pentru a înțelege psihologia anormală, este esențial să înțelegem mai întâi ceea ce înțelegem prin termenul "anormal". La suprafață, semnificația pare evidentă; anormal indică ceva care este în afara normei.

Multe comportamente umane pot urma ceea ce se numește curba normală. Privind această curbă în formă de clopot, majoritatea persoanelor sunt grupate în jurul celui mai înalt punct al curbei, care este cunoscut ca media. Persoanele care cad foarte departe la fiecare capăt al curbei normale ar putea fi considerate "anormale".

Este important de observat că distincțiile dintre normal și anormal nu sunt sinonime cu cele bune sau rele. Luați în considerare o caracteristică, cum ar fi inteligența. O persoană care se încadrează la extremitatea superioară a curbei se potrivește sub definiția noastră anormală; această persoană ar fi, de asemenea, considerată un geniu. Evident, acesta este un caz în care căderea în afara normelor este de fapt un lucru bun.

Când vă gândiți la psihologia anormală, mai degrabă decât să vă concentrați asupra distincției dintre ceea ce este normal și cel anormal, concentrați-vă mai degrabă pe nivelul de primejdie sau de perturbare pe care îl poate avea un comportament îngrijorător. Dacă un comportament cauzează probleme în viața unei persoane sau este perturbator pentru alte persoane, atunci acesta ar fi un comportament "anormal" care poate necesita un anumit tip de intervenție pentru sănătatea mintală.

Perspective

Există o serie de perspective diferite utilizate în psihologia anormală. În timp ce unii psihologi sau psihiatri se pot concentra pe un singur punct de vedere, mulți profesioniști în domeniul sănătății mintale utilizează elemente din mai multe domenii pentru a înțelege și trata mai bine tulburările psihologice. Aceste perspective includ:

• Abordarea psihanalitică: Această perspectivă își are rădăcinile în teoriile lui Sigmund Freud. Abordarea psihanalitică sugerează că multe comportamente anormale provin din gânduri, dorințe și amintiri inconștiente. În timp ce aceste sentimente sunt în afara conștiinței, se crede că acestea influențează în continuare acțiunile conștiente. Terapeuții care iau această abordare consideră că, analizând amintiri, comportamente, gânduri și chiar vise, oamenii pot descoperi și trata unele dintre sentimentele care au condus la comportamente și dezorientări maladaptive.
• Abordarea comportamentală: Această abordare a psihologiei anormale se concentrează asupra comportamentelor observabile. În terapia comportamentală, accentul este pus pe consolidarea comportamentelor pozitive și nu întărirea comportamentelor maladaptive. Abordarea comportamentală vizează numai comportamentul în sine, nu și cauzele care stau la baza acestuia. Atunci când se ocupă de un comportament anormal, un terapeut comportamental ar putea folosi strategii cum ar fi condiționarea clasică și condiționarea operant pentru a ajuta la eliminarea comportamentelor nedorite și a preda comportamente noi.

• Abordarea medicală: Această abordare a psihologiei anormale se concentrează asupra cauzelor biologice ale bolilor mintale, subliniind înțelegerea cauzei care stă la baza tulburărilor, care ar putea include moștenirea genetică, bolile fizice asociate, infecțiile și dezechilibrele chimice. Tratamentele medicale sunt deseori de natură farmacologică, deși medicamentele sunt deseori folosite împreună cu un anumit tip de psihoterapie.
• Abordarea cognitivă: Abordarea cognitivă a psihologiei anormale se concentrează asupra modului în care gândurile, percepțiile și raționamentul intern contribuie la tulburările psihologice. Tratamentele cognitive se concentrează, de obicei, pe a ajuta persoana să își schimbe gândurile sau reacțiile. Terapia cognitivă ar putea fi utilizată, de asemenea, împreună cu metodele comportamentale într-o tehnică cunoscută sub numele de terapie comportamentală cognitivă (CBT).

Tipuri de tulburări psihologice

Tulburările psihologice sunt definite ca modele de simptome comportamentale sau psihologice care afectează multiple domenii ale vieții. Aceste tulburări psihice creează suferință pentru persoana care suferă de simptome.

Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale este publicat de Asociația Americană de Psihiatrie (APA) și este utilizat de profesioniștii din domeniul sănătății mintale pentru diverse scopuri. Manualul conține o listă de tulburări psihiatrice, coduri de diagnostic, informații privind prevalența fiecărei tulburări și criterii de diagnosticare.

Unele dintre categoriile de tulburări psihologice includ:

• Tulburări ale utilizării substanțelor
• Tulburări de dispoziție, cum ar fi depresia și tulburarea bipolară
• Tulburări de anxietate, cum ar fi tulburarea de anxietate socială, tulburarea de panică și tulburarea de anxietate generalizată
• Tulburări neurodezvoltare, cum ar fi tulburări intelectuale sau tulburări de autism
• Tulburări neurocognitive cum ar fi delirul
• Tulburările de personalitate, cum ar fi tulburarea de personalitate limită, tulburarea de personalitate evitantă și tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă

Înțelegerea anomaliilor poate îmbunătăți viața

Psihologia anormală se poate concentra pe comportamentul atipic, dar accentul său nu este acela de a se asigura că toți oamenii se încadrează într-o definiție îngustă a "normalului". În cele mai multe cazuri, este centrat pe identificarea și tratarea problemelor care pot cauza stres sau afectare într-un anumit aspect al vieții unui individ. Prin înțelegerea mai bună a ceea ce este "anormal", cercetătorii și terapeuții pot să vină cu noi modalități de a ajuta oamenii să trăiască vieți mai sănătoase și mai satisfăcătoare.