Ce este psihologia educațională?

Psihologia educațională implică studierea modului în care oamenii învață, inclusiv subiecte precum rezultatele studenților, procesul instructiv, diferențele individuale în învățare, elevii înzestrați și dizabilitățile de învățare. Psihologii care lucrează în acest domeniu sunt interesați de modul în care oamenii învață și păstrează informații noi.

Această ramură a psihologiei implică nu doar procesul de învățare a copilariei timpurii și a adolescenței, ci include și procesele sociale, emoționale și cognitive care sunt implicate în procesul de învățare pe toată durata vieții.

Domeniul psihologiei educaționale include o serie de alte discipline, inclusiv psihologia dezvoltării, psihologia comportamentală și psihologia cognitivă.

Subiecte de interes în cadrul psihologiei educaționale

În sistemul educațional complex de astăzi, psihologii educaționali lucrează cu educatori, administratori, profesori și studenți pentru a afla mai multe despre cum să ajuți oamenii să învețe cel mai bine. Aceasta implică adesea găsirea unor modalități de identificare a studenților care ar putea avea nevoie de ajutor suplimentar, dezvoltarea unor programe care să ajute elevii care se luptă și chiar să creeze noi metode de învățare.

Unele dintre diferitele subiecte pe care psihologii educaționali le interesează includ:

• Tehnologii educaționale: Privind modul în care diferite tipuri de tehnologie pot ajuta elevii să învețe
• Instruire: Proiectarea materialelor didactice
• Educație specială: Ajută studenții care ar putea necesita instruire specializată
• Dezvoltarea curriculumului: Crearea curriculelor poate maximiza învățarea
• Învățarea organizațională: Studierea modului în care oamenii învață în setările organizaționale
• Gifted Learners: Ajutarea studenților care sunt identificați ca învățați supradotați

Cifre semnificative în istoria psihologiei educaționale

De-a lungul istoriei, o serie de figuri au jucat un rol important în dezvoltarea psihologiei educaționale. Unele dintre aceste persoane cunoscute includ:

• John Locke: Un filozof englez care a sugerat conceptul de tabula rasa, sau ideea că mintea este, în esență, o martor gol la naștere, că cunoașterea este apoi dezvoltată prin experiență și învățare.
• William James: Un psiholog american care a fost cunoscut și pentru seria de conferințe intitulată "Discuții cu profesorii despre psihologie", care sa axat pe modul în care profesorii ar putea ajuta elevii să învețe.
• Alfred Binet: Un psiholog francez care a dezvoltat primele teste de inteligență.
• John Dewey: Un psiholog și reformator educațional american care a scris pe larg despre educația progresivă și importanța învățării prin a face.
• Jean Piaget: Un psiholog elvețian care este cel mai bine cunoscut pentru teoria sa de influență extremă asupra dezvoltării cognitive.
• B.F. Skinner: Un comportament american care a introdus conceptul de conditionare operațională. Cercetările sale privind consolidarea și pedepsirea continuă să joace un rol important în educație astăzi.

Istoria psihologiei educaționale

Psihologia educațională este un subdomeniu relativ tânăr care a cunoscut o creștere extraordinară în ultimii ani. Psihologia nu a apărut ca o știință separată până la sfârșitul anilor 1800, astfel încât interesul anterior pentru psihologia educațională a fost în mare măsură alimentat de filozofii educaționali.

Mulți consideră filosoful Johann Herbart drept "tatăl" psihologiei educaționale. Herbart a crezut că interesul unui student pentru un subiect a avut o influență enormă asupra rezultatelor învățării și a crezut că profesorii ar trebui să ia în considerare acest interes, împreună cu cunoștințele anterioare, atunci când se decide ce tip de instruire este cel mai potrivit.

Mai târziu, psihologul și filozoful William James au contribuit semnificativ la domeniu. Textul său seminal din 1899 Discuțiile cu profesorii despre psihologie este considerat primul manual de psihologie educațională. În jurul aceleiași perioade, psihologul francez Alfred Binet dezvolta celebra teste IQ. Testele au fost inițial concepute pentru a ajuta guvernul francez să identifice copiii care au avut întârzieri de dezvoltare pentru a crea programe de educație specială.

În Statele Unite, John Dewey a avut o influență semnificativă asupra educației. Ideile lui Dewey erau progresive și credea că școala ar trebui să se concentreze mai degrabă pe elevi decât pe subiecți. El a susținut învățarea activă și a crezut că experiența practică a fost o parte importantă a procesului de învățare.

Mai recent, psihologul educațional Benjamin Bloom a dezvoltat o taxonomie importantă, concepută să clasifice și să descrie diferite obiective educaționale. Cele trei domenii de nivel superior pe care le-a descris au fost obiectivele de învățare cognitive, eficiente și psihomotorii.

Perspective majore în psihologia educațională

Ca și în alte domenii ale psihologiei, cercetătorii din cadrul psihologiei educaționale tind să preia diferite perspective atunci când iau în considerare o problemă.

• Perspectiva comportamentală sugerează că toate comportamentele sunt învățate prin condiționare. Psihologii care iau această perspectivă se bazează ferm pe principiile condiționării operantului pentru a explica modul în care se învață. De exemplu, profesorii ar putea să dea jetoane care pot fi schimbate pentru articole de dorit, cum ar fi bomboane și jucării, pentru a recompensa un comportament bun. Deși astfel de metode pot fi utile în unele cazuri, abordarea comportamentală a fost criticată pentru faptul că nu a ținut cont de atitudini, cogniții și motivații intrinseci ale învățării.
• Perspectiva dezvoltării se concentrează asupra modului în care copiii dobândesc noi competențe și cunoștințe pe măsură ce se dezvoltă. Stadiile faimoase ale dezvoltării cognitive ale lui Jean Piaget sunt un exemplu al unei teorii de dezvoltare importante care privește modul în care copiii cresc intelectual. Prin înțelegerea modului în care gândesc copiii la diferite stadii de dezvoltare, psihologii educaționali pot înțelege mai bine ce sunt capabili copiii în fiecare moment al creșterii lor. Acest lucru poate ajuta educatorii să creeze metode de instruire și materiale care să vizeze mai bine anumite grupuri de vârstă.

• Perspectiva cognitivă a devenit mult mai răspândită în ultimele decenii, mai ales pentru că explică modul în care lucrurile precum amintirile, credințele, emoțiile și motivațiile contribuie la procesul de învățare. Psihologia cognitivă se concentrează asupra înțelegerii modului în care oamenii gândesc, învață, amintesc și procesează informații. Psihologii educaționali care au o perspectivă cognitivă sunt interesați să înțeleagă modul în care copiii devin motivați să învețe, cum își amintesc lucrurile pe care le învață și cum rezolvă problemele, printre altele.
• Abordarea constructivistă este una dintre cele mai recente teorii de învățare care se concentrează asupra modului în care copiii își construiesc activ cunoștințele despre lume. Constructivismul tinde să reflecte mai mult influențele sociale și culturale care influențează modul în care copiii învață. Această perspectivă este puternic influențată de activitatea psihologului Lev Vygotsky, care a propus idei cum ar fi zona de dezvoltare proximală și schele instructive.

În timp ce psihologia educațională poate fi o disciplină relativ tânără, ea va continua să crească pe măsură ce oamenii devin mai interesați să înțeleagă modul în care oamenii învață. Divizia APA 15, dedicată subiectului psihologiei educaționale, listă în prezent peste 2.000 de membri.