Teoria învățării experimentale a lui David Kolb

După cum sugerează și numele, învățarea experiențială implică învățarea din experiență. Teoria a fost propusă de psihologul David Kolb care a fost influențat de activitatea altor teoreticieni, inclusiv John Dewey, Kurt Lewin și Jean Piaget.

Potrivit lui Kolb, acest tip de învățare poate fi definit ca "procesul prin care cunoașterea este creată prin transformarea experienței. Cunoașterea rezultă din combinațiile de înțelegere și transformare a experienței".

Teoria învățării experimentale diferă de teoriile cognitive și comportamentale în faptul că teoriile cognitive subliniază rolul proceselor mentale, în timp ce teoriile comportamentale ignoră rolul posibil al experienței subiective în procesul de învățare. Teoria experimentală propusă de Kolb are o abordare mai holistică și subliniază modul în care experiențele, inclusiv cunoașterea, factorii de mediu și emoțiile, influențează procesul de învățare.

Teoria modelului experimental

În modelul experimental, Kolb a descris două căi diferite zgârcit experienţă:

1. Experiență concretă
2. Rezumat Conceptualizare

El a identificat, de asemenea, două căi transformare experienţă:

1. Reflective Observation
2. Experimentarea activă

Aceste patru moduri de învățare sunt adesea reprezentate ca un ciclu.

Potrivit lui Kolb, experiența concretă oferă informații care servesc drept bază pentru reflecție. Din aceste reflecții, asimilează informațiile și formează concepte abstracte. Apoi folosim aceste concepte pentru a dezvolta noi teorii despre lume, pe care apoi le testăm în mod activ.

Prin testarea ideilor noastre, noi culegem din nou informații prin experiență, cu bicicleta înapoi la începutul procesului. Procesul nu incepe neapărat însă cu experiență. În schimb, fiecare persoană trebuie să aleagă modul de învățare care va funcționa cel mai bine în funcție de situația specifică.

De exemplu, să ne imaginăm că veți învăța cum să conduceți o mașină. Unii oameni ar putea alege să înceapă să învețe prin reflecție observând alți oameni pe măsură ce conduc. O altă persoană ar putea prefera să înceapă mai abstract, prin citirea și analizarea unei cărți de instrucțiuni de conducere. Cu toate acestea, o altă persoană ar putea să decidă doar să sară direct și să se deplaseze în spatele scaunului unei mașini pentru a practica conducerea pe un curs de testare.

Cum decidem ce mod de învățare experiențială va funcționa cel mai bine? Deși variabilele situaționale sunt importante, preferințele noastre joacă un rol important. Kolb observă că oamenii care sunt considerați "observatori" preferă observația reflectorizantă, în timp ce cei care sunt "făcătorii" sunt mult mai probabil să se implice în experimentări active.

"Din cauza echipamentelor noastre ereditare, a experiențelor vieții noastre anterioare și a cerințelor mediului nostru, dezvoltăm un mod preferat de a alege", explică Kolb.

Aceste preferințe servesc și ca bază pentru stilurile de învățare ale lui Kolb. În acest model de stil de învățare, fiecare dintre cele patru tipuri are abilități dominante de învățare în două domenii. De exemplu, persoanele cu stilul de învățare Diverging sunt dominante în domeniile experienței concrete și al observației reflective.

Kolb sugerează că un număr de diferiți factori pot influența stilurile preferate de învățare. Unii dintre factorii pe care el le-a identificat includ:

• Tip de personalitate
• Specializare educațională
• Alegerea carierei
• Rolul actual al locului de muncă
• Competențe adaptive

Susținere și critică

În timp ce teoria lui Kolb este unul dintre modelele de învățare utilizate pe scară largă în domeniul educației, acesta a fost criticat pe scară largă din mai multe motive.

A sustine

• Cercetările proprii ale lui Kolb sugerează că există o corelație între stilurile de învățare ale elevilor și specialitățile lor selectate. Oamenii care aleg majorete și profesii de colegiu care sunt bine aliniate stilurilor lor de învățare tind să fie mai angajate în domeniul lor.
• Învățarea prin experiență poate fi utilă pentru a ajuta oamenii să-și exploreze punctele forte atunci când învață lucruri noi.
• Teoria se referă la modul în care cursanții pot juca la punctele lor forte, precum și la dezvoltarea unor domenii în care sunt mai slabi.

Critică

• Teoria nu abordează în mod adecvat rolul decât experiența non-reflectivă în procesul de învățare.
• În timp ce teoria este bună la analiza modului în care învățarea apare pentru indivizi, nu prea are nevoie să se uite la învățarea care apare în grupurile sociale mai mari. Cum interacțiunea individului cu un grup mai mare influențează procesul de învățare experiențială?
• Stilul de învățare poate să nu fie stabil în timp. De exemplu, un studiu a constatat că adulții cu vârsta peste 65 de ani tind să devină mai atenți și mai reflectori în timp ce învață.
• Alți critici sugerează că teoria este prea concentrată și restrictivă.