Înțelegerea teoriei tricromatice a culorii Vision

Conform teoriei tricromatice a vederii de culoare, cunoscută și sub numele de teoria colorării Young-Helmholtz, există trei receptori în retină care sunt responsabili pentru percepția culorii.

Cum funcționează acest proces?

Un receptor este sensibil la culoarea verde, altul la culoarea albastru și al treilea la culoarea roșie. Combinațiile acestor trei culori produc toate culorile pe care suntem capabili să le percepem. Cercetătorii sugerează că oamenii pot distinge între șapte milioane de culori diferite.

Fotoreceptorii au, de asemenea, tendința de a avea niveluri diferite de sensibilitate. Receptoarele albastre sunt cele mai sensibile și cel mai puțin roșu, însă capacitatea de a percepe culoarea necesită o interacțiune între cel puțin două tipuri de fotoreceptori. Aceste trei culori pot fi combinate pentru a forma orice culoare vizibilă în spectru.

Contextul teoriei tricromatice

Culoarea este o parte omniprezentă a experienței noastre vizuale. Ea poate influența starea noastră de spirit, afectează modul în care interpretăm lucrurile despre lume și purtăm chiar și semnificații simbolice. Dar ce explică exact experiența noastră de culoare? O serie de teorii au apărut pentru a explica acest fenomen, iar una dintre primele și cele mai cunoscute a fost teoria trichromatică.

Cercetătorii cunoscuți Thomas Young și Hermann von Helmholtz au contribuit la teoria trichromatică a vederii culorii. Teoria a inceput atunci cand Thomas Young a propus ca viziunea de culoare sa rezulte din actiunile a trei receptori diferiți. Încă din 1802, Young a sugerat că ochiul conținea celule fotoreceptoare diferite care erau sensibile la diferite lungimi de undă de lumină în spectrul vizibil.

Mai târziu, la mijlocul anilor 1800, cercetătorul Hermann von Helmholtz a extins teoria originală a lui Young și a sugerat că receptorii conului ochiului au fost fie lungimi de undă scurte (albastru), lungime de undă medie (verde) sau lungime de undă lungă (roșu) . El a propus, de asemenea, că puterea semnalelor detectate de celulele receptorilor a determinat modul în care creierul a interpretat culoarea în mediul înconjurător.

Helmholtz a descoperit că persoanele cu vizibilitate normală a culorii au nevoie de trei lungimi de undă pentru a crea culori diferite printr-o serie de experimente.

• Helmholtz a folosit experimente de potrivire a culorilor în care participanții ar modifica cantitățile a trei lungimi de undă diferite de lumină pentru a se potrivi cu o culoare de testare.
• Participanții nu s-au putut potrivi cu culorile dacă folosesc doar două lungimi de undă, dar ar putea potrivi orice culoare din spectru dacă au folosit trei.
• Teoria a devenit cunoscută sub numele de teoria Young-Helmholtz privind viziunea culorii.

Receptoare color

Identificarea celor trei receptori responsabili de vederea color nu a avut loc mai mult de 70 de ani după propunerea teoriei viziunii trichromatice. Cercetătorii au descoperit că pigmenții cu conuri au niveluri diferite de absorbție. Conurile sunt receptori localizați în retină și sunt responsabili pentru viziunea ambelor culori și detalii.

Receptorii conului diferă în cantități de absorbție datorită cantității de aminoacizi opsin din receptor.

Cei trei diferiți receptori ai conului sunt:

• Receptori conici cu lungime de undă scurt
• Receptoare cu con de lungime de unda medie
• Receptori de con lungi de lungime de undă

Percepția culorii de către creier necesită input de la cel puțin două tipuri diferite de conuri. Creierul trebuie să interpreteze informații atât despre lungimea de undă, cât și despre intensitatea stimulării primite. Prin compararea intrărilor din fiecare con care a fost stimulat, creierul poate interpreta culoarea sursei acelei stimulente.

Teoria trichromatică și teoria procesului oponent

În trecut, teoria trichromatică a fost adesea prezentată ca fiind în concurență cu teoria procesului adversar pentru dominanță în explicarea vederii culorii. Astăzi, se crede că ambele teorii pot fi folosite pentru a explica funcționarea sistemului de vizualizare a culorilor și că fiecare teorie se aplică unui nivel diferit al procesului vizual.

• Teoria trichromatică explică modul în care funcția de culoare funcționează la nivelul receptorilor.
• Teoria procesului oponent, pe de altă parte, oferă o explicație pentru modul în care funcționează la nivelul neural.

Un cuvânt de la Verywell

Viziunea și percepția culorilor sunt procese complexe care implică ochii și creierul. Teoria trichromatică explică o parte a acestui proces, concentrându-se asupra fotoreceptorilor din ochi, care apoi trimit semnale către creier. Aflați mai multe despre acest aspect al viziunii colorului este o parte importantă a înțelegerii modului în care percepem lucrurile despre lumea care formează experiența noastră vizuală.